Forwarded from 🇲🇩Nicu Popescu
🇲🇩🇸🇲Bucuros să discut despre potențialul relațiilor bilaterale cu omologul meu sanmarinez, Luca Beccari, ministrul afacerilor externe al Republicii San Marino.
Ambele noastre state sunt determinate să contribuie la pacea, securitatea și prosperitatea pe continentul european.
Pe lângă programul întrevederilor oficiale în marja celei de-a 29-a reuniuni a Consiliului miniștrilor afacerilor externe ai statelor participante la OSCE de la Łódź, Polonia, am desfășurat mai multe întrevederi de tip pull aside.
🇲🇩🇬🇧Cu șeful diplomației britanice James Cleverly, am vorbit despre consecințele dramatice ale acestui război brutal pe continentul european și modalitățile de consolidare a rezilienței Republicii Moldova.
Vom fortifica parteneriatul nostru strategic în beneficiul cetățenilor ambelor state.
🇲🇩🇳🇴Împreună cu ministra de externe a Norvegiei, Anniken Huitfeldt, ne-am referit la criza energetică ca o consecință a războiului injust al Rusiei împotriva Ucrainei.
Țara noastră este în căutarea unor surse alternative de energie, iar suportul autorităților de la Oslo este înalt apreciat.
🇲🇩🇲🇨Am discutat cu Isabelle Berro-Amadeï, ministra afacerilor externe și a cooperării din Principatul Monaco despre necesitatea impulsionării cooperării moldo-monegasce în beneficiul cetățenilor noștri.
🇲🇩🇻🇦Am desfășurat o întrevedere cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar al Sfântului Scaun pentru relațiile cu țările lumii.
Ne-am referit la consecințele dramatice ale războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, criza umanitară generată de conflict, inclusiv aportul țării noastre la găzduirea refugiaților ucraineni.
🇲🇩🇲🇰L-am felicitat pe omologul meu macedonean Bujar Osmani, pentru preuarea începând cu anul 2023 a președinției în exercițiu a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete ale Federației Ruse asupra țării vecine.
Aceste acțiuni nejustificate cauzează consecințe dramatice în Ucraina, lăsând oamenii fără electricitate, agent termic și în unele cazuri fără apă.
Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Ucraina monitorizează cu atenție evoluția situației de securitate. Reamintim, că cetățenii moldoveni din Ucraina se pot adresa în cazul oricărei situații excepționale ambasadei de la Kyiv sau consulatului de la Odesa pentru asistența consulară de specialitate.
MAEIE punctează că atacurile de astăzi sunt încă o dovadă de agresiune inacceptabilă asupra obiectivelor civile ucrainene de importanță vitală, care afectează inclusiv și țara noastră.

Poliția noastră de frontieră a găsit astăzi fragmente dintr-o rachetă care a căzut în nordul Moldovei. O anchetă este în curs de desfășurare.
Este încă o demonstrație a modului în care războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei afectează securitatea Moldovei.
Condamnăm cu fermitate reînnoirea astăzi a atacurilor cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei.
https://twitter.com/nicupopescu/status/1599814044944191489

Twitter
Our border police found today fragments of a missile that came down in northern Moldova. An investigation is underway.
Yet another demonstration of how Russian war on Ukraine affects Moldova’s security.
We strongly condemn Russia’s renewed strikes on Ukraine…

🇲🇩🇪🇺Comisia Europeană: Republica Moldova își onoreze angajamentele aferente regimului fără vize cu Uniunea Europeană
👉Comisia Europeană a publicat cel de-al cincilea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize, în care a constatat că țara noastră a întreprins acțiunile necesare în vederea realizării recomandărilor formulate în raportul precedent. În termeni practici asta înseamnă că cetățenii moldoveni vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele spațiului Schengen.
🛂În decursul la 8 ani de funcționare a regimului fără vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, în spațiul Schengen, 2 435 082 de moldoveni au beneficiat de regimul dat, călătorind în Uniunea Europeană de mai mult de 10,5 milioane ori.
🔗Detalii în comunicatul de presă al ministerului: https://bit.ly/3Bd3LdV.

Vești bune pentru cetățenii moldoveni din diasporă.
👨💻 Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenția pentru Guvernare Electronică anunță despre lansarea în regim de pilotare a primului portal național de programări pentru servicii consulare prestate în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotarele țării.
🦾Portalul programari.gov.md oferă posibilitate cetățenilor din diasporă să se programeze rapid și comod la cea mai apropiată misiune diplomatică, pentru orice serviciu disponibil. La prima etapă în regim de pilotare, serviciul de programare va fi valabil pentru 13 locații, urmând a fi extins gradual pentru întreaga rețea consulară a țării noastre.
🪄Serviciul este absolut gratuit, personalizat și disponibil 24 de ore. Acesta poate fi efectuat cu cel puțin o zi înainte de data adresării la misiunea diplomatică sau oficiul consular.
🔗 Pentru detalii, accesați comunicatul de presă comun al ministerului și agenției: https://bit.ly/3Hn7t8A.

Vești bune pentru cetățenii moldoveni din diasporă: MAEIE și AGE anunță lansarea în regim de pilotare a portalului de programări consulare în 13 misiuni diplomatice.
Serviciul de programări online este disponibil începând cu luna decembrie la Ambasadele țării noastre în Ungaria, China, Azerbaidjan, Reprezentanța permanentă pe lângă Oficiul ONU la Geneva, Confederația Elvețiană, Turcia, Lituania, Austria, Letonia, Estonia, Suedia, Polonia, Bulgaria și Consulatul de la Istanbul.

This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇪🇺 Sunt astăzi la Bruxelles pentru a discuta o gamă largă de subiecte cu miniștrii de externe ai UE și ai Parteneriatul estic, la invitația înaltului reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, și a comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.
Agenda mea de discuții include:
- reformele care deschid calea către aderarea noastră la Uniunea Europeană;
- modalitățile de a consolida cooperarea în materie de securitate și reziliența energetică;
- viitorul Parteneriatului estic.
Sursa video: Newsroom, Consiliul Uniunii Europene.

‼️Precizări de presă cu privire la accidentul rutier produs în Polonia
MAEIE, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Varșovia, s-a autosesizat și a dispus în regim de urgență verificarea informației aferente accidentului rutier produs pe autostrada S8 în apropierea localității Żabikowo Rządowe în voievodatul Podlasia și apartenența la cetățenia Republicii Moldova a victimelor accidentului.
Potrivit autorităților poloneze, accidentul s-a produs în după amiaza zilei de ieri, când un camion a lovit un microbuz înmatriculat în Republica Moldova cu 6 persoane la bord, 5 cetățeni moldoveni și un cetățean ucrainean. În urma impactului, două persoane, cetățeni moldoveni au murit pe loc, alte 2 persoane, cetățeni moldoveni sunt internați în spital pentru îngrijiri medicale, iar un cetățean moldovean nu a avut de suferit fiind externat la această oră din spital.
Ambasada țării noastre la Varșovia este în contact cu autoritățile locale pentru oferirea asistenței consulare de specialitate.

🇲🇩🇩🇪🇪🇺Vești bune de la Ambasada Republicii Moldova în Republica Federală Germania: Bundestagul german a adoptat rezoluția privind continuarea sprijinului pentru Republica Moldova.
În cadrul celei de-a 75-a sesiuni a legislativului german a fost votată cu o majoritate moțiunea privind sprijinirea Republicii Moldova, depusă de fracțiunile parlamentare ale coaliției de guvernare SPD, Partidul Verzilor și FDP.
Rezoluția menționează printre altele că: „De la invazia brutală a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, care este contrară dreptului internațional și declarațiile imperialiste ale conducerii rusești cu privire la țările vecine Rusiei, Republica Moldova își vede amenințată securitatea”. În același timp, de la alegerea Maiei Sandu în funcția de președintă în anul 2020, „Țara s-a angajat într-un curs curajos și ambițios de reforme și apropiere de Uniunea Europeană”.
Detalii în comunicatul de presă al ministerului: https://bit.ly/3j4MoFV.

Astăzi prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, am spus hotărât NU celor care neagă realitatea, războiul, suferința, propagă ura și dezinformarea.
Pe perioada stării de urgență se suspendă licențele următoarelor posturi TV: Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV.
Apărăm democrația și libertatea noastră. Mergem înainte, determinați să fim pe partea corectă a istoriei.

Comentariul MAEIE la declarațiile viceministrului Mikhail Galuzin
Comentariul purtătorului de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă:
Respingem amenințările exprimate de viceministrul rus al afacerilor externe Mikhail Galuzin lansate în cadrul unui interviu pentru presa rusă în ajunul Crăciunului.
Țara noastră este un stat pașnic și neutru. Reamintesc că toată cooperarea noastră pe plan extern în domeniul securității și apărării se bazează pe trei lucruri esențiale:
🔹Neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare, sau indiferență față de ce se întâmplă în lume.
🔹Suntem interesați să fortificăm reziliența noastră inclusiv prin intermediul NATO, cea mai puternică alianță politică-militară din lume. Cooperarea noastră cu organizația este transparentă și se bazează pe un cadru binecunoscut, inclusiv Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2022 - 2023, Pachetul de asistență pentru consolidarea capacităților de securitate și apărare ale țării noastre, Programul de dezvoltare profesională, Programul Știința pentru Pace și Securitate și altele.
🔹Pe arena internațională trăim într-o regiune dificilă, afectată de agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei, fapt care are consecințe dramatice pentru țara noastră. Avem nevoie de toată solidaritatea prietenilor noștri pentru a depăși multiplele provocări hibride cu care ne confruntăm.
🇲🇩 Suntem o țară liberă și este decizia noastră cum să ne dezvoltăm țara.

🇲🇩🇪🇺Precizările Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene privind aplicarea ETIAS față de cetățenii Republicii Moldova:
❓Ce este ETIAS?
1️⃣ Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) presupune că cetățenii fiecărui stat, care beneficiază de regimul fără vize cu Uniunea Europeană, inclusiv cetățenii Republicii Moldova, vor urma să obțină înainte de o călătorie în spațiul Schengen o autorizație de călătorie electronică.
2️⃣ Autorizația de călătorie va fi obligatorie pentru persoanele cu vârsta între 18 și 70 de ani.
3️⃣ Autorizația de călătorie va costa 7 euro.
❓Trebuie să perfectăm ETIAS la fiecare călătorie?
Autorizația de călătorie va fi valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a pașaportului utilizat pentru obținerea autorizației de călătorie.
❓Când va intra în vigoare noua autorizație?
1️⃣ Actualmente UE planifică începerea funcționării ETIAS din noiembrie 2023. Menționăm, că anterior data respectivă a fost amânată, spre exemplu, data lansării a fost stabilită și pentru mai 2023.
2️⃣ Pentru o perioadă de 6 luni de la data începerii funcționării ETIAS, utilizarea autorizației de călătorie va fi opțională. La trecerea frontierei externe a UE, de exemplu – a frontierei moldo-române, cetățenii Republicii Moldova vor fi informați de către autoritățile române, despre faptul că vor fi obligați să dețină o autorizație de călătorie valabilă de la data expirării perioadei de 6 luni din momentul începerii funcționării ETIAS.
3️⃣ La începerea funcționării ETIAS, Comisia Europeană împreună cu statele membre ale Uniunii Europene vor organiza campania de informare cu privire la aplicarea sistemului. În cazul Republicii Moldova, campania de informare se va desfășura inclusiv în limba română.

Comentariul MAEIE în legătură cu atacurile rachetelor rusești în Ucraina
MAEIE condamnă cu fermitate agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei, care urmărește distrugerea infrastructurii critice și uciderea civililor.
Lansarea în dimineața zilei de astăzi a peste 100 de rachete rusești în direcția marilor orașe ucrainene, inclusiv a regiunilor limitrofe cu țara noastră este inacceptabilă.
Ambasada noastră la Kiev și consulatul de la Odesa activează în continuare și oferă la necesitate suport informațional și consular cetățenilor Republicii Moldova din Ucraina.
MAEIE condamnă cu fermitate agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei, care urmărește distrugerea infrastructurii critice și uciderea civililor.
Lansarea în dimineața zilei de astăzi a peste 100 de rachete rusești în direcția marilor orașe ucrainene, inclusiv a regiunilor limitrofe cu țara noastră este inacceptabilă.
Ambasada noastră la Kiev și consulatul de la Odesa activează în continuare și oferă la necesitate suport informațional și consular cetățenilor Republicii Moldova din Ucraina.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇺🇦În semn de solidaritate cu Ucraina, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a alăturat campaniei #LightUpUkraine.
Astfel, la sediul instituției noastre de la ora 18:00 timp de 5 minute, a fost stinsă lumina.
Campania deconectării simbolice a energiei electrice în susținerea Ucrainei a fost derulată de guvernele mai multor țări. În Republica Moldova, campania s-a desfășurat la îndemnul prim-ministrei Natalia Gavrilița.

Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
În anul 2022, când războiul a revenit în Europa, am avut nevoie mai mult ca oricând de parteneriate puternice pe plan extern pentru a putea asigura pacea, libertatea și europenitatea țării noastre.
În acest an, împreună am pornit aderarea la Uniunea Europeană.
Urmăriți Retrospectiva diplomatică - În anul 2022 am fost solidari și uniți, în 2023 vom reuși și mai multe împreună.
Detalii despre reperele acțiunii diplomatice pot fi citite aici: https://bit.ly/3vrEQ3a.
#Retrospectiva2022

Podcast audio: Retrospectiva diplomatică a anului 2022 povestită în 10 minute de purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.
Detalii despre reperele acțiunii diplomatice pot fi citite aici: https://bit.ly/3vrEQ3a.
În anul 2022 am fost solidari și uniți, în 2023 vom reuși și mai multe împreună!
Detalii despre reperele acțiunii diplomatice pot fi citite aici: https://bit.ly/3vrEQ3a.
În anul 2022 am fost solidari și uniți, în 2023 vom reuși și mai multe împreună!
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇪🇺Echipa de la minister s-a alăturat președintei Maia Sandu pentru a răspunde inspectorului poporului Alex Gurdilă de la proiectul Moldova Poate despre cum am putea deveni membri ai UE și ce beneficii au moldovenii de la integrarea europeană.
Spoiler alert: Veți face cunoștință cu unii funcționari ai MAEIE responsabili de procesul de integrare europeană, inclusiv veți vedea cum arată o imprimantă istorică la care s-a listat cererea noastră de aderare la Uniunea Europeană.
Spoiler alert: Veți face cunoștință cu unii funcționari ai MAEIE responsabili de procesul de integrare europeană, inclusiv veți vedea cum arată o imprimantă istorică la care s-a listat cererea noastră de aderare la Uniunea Europeană.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇪🇺Împreună cu echipa de la Guvernul Republicii Moldova - cea mai importantă reușită în anul 2022 a fost obținerea statutului de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană, un pas major în parcursul european al țării noastre.
Urmăriți retrospectiva diplomatică - În anul 2022 am fost solidari și uniți, în 2023 vom reuși și mai multe împreună.
Detalii despre reperele acțiunii diplomatice din anul trecut pot fi citite aici: https://bit.ly/3vrEQ3a.