anre.md
1.23K subscribers
954 photos
10 videos
204 links
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică
加入频道
Astăzi, 7 martie 2025, Alexei Taran a fost prezentat angajaților instituției în calitate de director general al Consiliului de Administrație al ANRE. El va îndeplini funcția de director general până la finalul mandatului său în cadrul Consiliului de administrație al ANRE. Alexei Taran face parte din acest consiliu din luna martie 2022. El a absolvit Academia de Studii Economice din București și are o bogată experiență de lucru în sectorul privat, lucrând în companii din sectorul energetic din Republica Moldova și România.

Candidatura lui Alexei Taran pentru această funcție a fost propusă de Președintele Parlamentului Igor Grosu, după ce mandatul lui Veaceslav Untila a expirat.
De asemenea, angajaților instituției a fost prezentat Eugen Carpov, în funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE. El a fost reales în rezultatul unui concurs public de selectare desfășurat de Parlamentul Republicii Moldova și a fost numit în această funcție pentru o nouă perioadă de șase ani.
Stimați reprezentanți ai presei,

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vă invită să participați la ședința de judecată unde se vor examina cele trei acțiuni de judecată conexate, inițiate de SA „Moldovagaz” împotriva ANRE.

Evenimentul va avea loc la data de 11 martie 2025, la ora 11:00, la Judecătoria Chișinău, Sediul Centru, biroul 517, în fața judecătorului Grigore CAZACU. Etapa de examinare a cazurilor conexate a ajuns la faza pledoariilor (susțineri verbale).

Prezența presei este esențială pentru a asigura transparența și monitorizarea acestor cazuri de mare importanță pentru sectorul energetic.

Pentru detalii accesați următorul link: https://www.anre.md/invitatie-de-presa-la-sedinta-de-judecata-initiata-de-sa-moldovagaz-impotriva-anre-3-1013
La data de 11 martie 2025, Alexandru Ursu, director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avut o întrevedere de lucru cu echipa Fondului Monetar Internațional (FMI).

În cadrul întrevederii, reprezentanții FMI au abordat un șir de subiecte ce țin de sursele de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și energie electrică, mecanismele de procurare a surselor energetice, evoluțiile prețurilor pe piața regională și impactul acestora asupra tarifelor la energia electrică și gaze naturale, și alte aspecte ce țin de liberalizarea pieței de gaze naturale.

Pentru detalii accesați următorul link: https://shorturl.at/uPTBV
⛽️Carburanții au ajuns mai ieftini decât la începutul anului

Scăderea constantă a prețurilor la produsele petroliere din ultima perioadă a condus la înregistrarea celor mai mici prețuri din acest an. Atât benzina, cât și motorina costă acum mai puțin comparativ cu prețurile de dinaintea majorărilor din luna ianuarie.

În ultimele trei săptămâni, prețul benzinei în Republica Moldova a scăzut cu 1,53 lei/litru, iar cel al motorinei cu 1,32 lei/litru.
Această evoluție are loc într-un context internațional favorabil, marcat de scăderea cotațiilor la petrolul Brent, influențat de decizia OPEC+ de a crește producția de petrol începând cu luna aprilie 2025.
În plus, politicile privind aplicarea tarifelor comerciale pentru Canada, Mexic și China au alimentat temerile investitorilor privind o posibilă încetinire economică a Satelor Unite și, implicit, o reducere a cererii de petrol.
Un alt factor care a determinat scăderea prețurilor la carburanți a constat în aprecierea cu aproape 1 leu a monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

În aceste condiții, pentru următoarele trei zile, 15.03.2025-17.03.2025, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
- 23,08 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 07 bani);
- 20,03 lei/litru - pentru motorina standard (- 12 bani).
Astăzi, 18 martie 2025, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat noile tarife pentru serviciul public de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Decizia a fost luată în urma unei analize detaliate a costurilor de operare și întreținere a infrastructurii.

✳️ Noile tarife aprobate:
💧 Apă potabilă – 12,99 lei/m³ (+2,20 lei)
💧 Apă tehnologică – 12,23 lei/m³ (+4,12 lei)
Canalizare și epurare (casnici) – 5,63 lei/m³ (+1,45 lei)
Canalizare și epurare (noncasnici) – 10,16 lei/m³ (fără modificări)
Producerea și transportarea apei pentru redistribuire – 4,22 lei/m³ (+0,81 lei).

• Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării deciziei ANRE în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
 
ANRE rămâne dedicată unui proces decizional transparent, echilibrat și fundamentat tehnic, care are ca scop protejarea intereselor consumatorilor, dar și a sustenabilității operatorilor din sectorul de alimentare cu apă și canalizare.

Pentru detalii accesați aici: https://shorturl.at/5vcLQ
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tarifele pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
Alexandru Mija, Șef, Departamentul Apă și Canalizare din cadrul ANRE a vorbit despre factorii care au stat la baza deciziei de ajustare și care vor fi noile tarife achitate de consumatori începând cu data de 21 martie curent.

Menționăm că, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a solicitat majorări tarifare cuprinse între 29,6% și 97,3%, în funcție de tipul serviciului prestat. ANRE a aprobat creșteri moderate între 20,2% și 50,8%, în urma unei analize detaliate și prin excluderea cheltuielilor nejustificate propuse de operator.
Tarifele au fost determinate folosind drept principiu suportarea de către consumatori doar a cheltuielilor justificate, având la bază o analiză riguroasă a costurilor reale și a factorilor economici care influențează sectorul de alimentare cu apă și canalizare.