Contingentul UNIFIL-2 al Armatei Naționale a fost detașat, astăzi, în misiunea de menținere a păcii Forța Interimară a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL).
În cadrul unei ceremonii desfășurate în Tabăra Militară 142, a participat ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, ambasadorul Italiei la Chișinău, E.S. Lorenzo Tomassoni, coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova, Simon Springett, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Lilian Carp, reprezentanții Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale din Parlamentul României, atașați militari, precum și rudele militarilor.
De notat că UNIFIL-2 al Armatei Naţionale este format din 33 de militari profesionişti, printre care trei femei, care vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor strategice şi de patrulare a zonei de responsabilitate.
Decizia de detaşare în operația UNIFIL a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în luna noiembrie 2021.

Cei 33 de pacificatori moldoveni din contingentul UNIFIL-2, printre care trei femei, au plecat în operația de menținere a păcii din Liban. Militarii au decolat, astăzi, de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, prezent la ceremonialul militar desfășurat cu acest prilej, le-a urat pacificatorilor succes în misiunea ONU, solicitând responsabilitate și disciplină în teatrul de operații.
În Republica Liban, pacificatorii moldoveni vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare a zonei de responsabilitate, activând în cadrul contingentului italian.
De notat că primul contingent de pacificatori moldoveni a plecat în misiunea de menținere a păcii din Republica Liban în luna februarie 2023, unde a activat timp de șase luni.

Primul atelier de lucru în cadrul exercițiului regional de stat major “Regex 2024” va avea loc în perioada 19 februarie - 01 martie curent.
Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonel Vladimir Covalenco, activitatea este organizată cu sprijinul Comandamentului Forțelor Întrunite ale NATO din Napoli, Italia și are scopul instruirea militarii conform standardelor occidentale pentru planificarea şi desfășurarea exerciţiilor, gestionarea situațiilor de criză, consolidarea şi evaluarea nivelului de interoperabilitate a forţelor într-un mediu multinaţional.
La modulele de instruire vor participa circa 30 de reprezentanți din țările partenere NATO. La fel, vor fi prezenți cinci instructori din Comandamentul Forțelor Întrunite a NATO din Napoli.
Exercițiul Regional de stat major “Regex 2024” are loc în conformitate cu Planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul curent și Planul de activități externe al Ministerului Apărării și Armatei Naționale pentru anul 2024.

Circa 50 de militari din Republica Moldova, Georgia, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Azerbaidjan, Uzbekistan, Egipt, Iordania, Regatul Bahrein, Maroc, Kazahstan, Pakistan, Egipt, Malta şi Uniunea Africană participă, în perioada 19 februarie - 1 martie curent, la exerciţiul regional de stat major „Regex 2024”.
La deschiderea exercițiului, a participat generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, comandant al Armatei Naționale și amiralul Stuart B. Munsch, comandantul Comandamentului Forțe Întrunite ale NATO de la Napoli (JFCN), care se află în Republica Moldova cu acest prilej.
Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonelul Vladimir Covalenco, exercițiul de stat major constă din câteva ateliere de lucru care se vor desfășura conform unei agende aprobate, iar participanții vor fi instruiți de colegi din Comandamentul Forțelor Întrunite a NATO din Napoli.
Exercițiul “Regex 24” are loc în conformitate cu Planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul curent.

Militarii din contingentul UNIFIL-2 al Armatei Naţionale, detaşat în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban, şi-au început misiunea.
Aceştia au preluat atribuţiile pacificatorilor armeni care au făcut parte din contingentul italian, în cadrul unei ceremonii de transfer de autoritate, desfăşurate în Baza multinaţională „Sector West HQ UNP 2-3”, din localitatea Shama.
În prezenţa superiorilor Sectorului West, precum şi militarilor din Italia, Armenia şi Republica Moldova, căpitanul Maxim Dmitriev, comandantul UNIFIL-2, a preluat drapelul ONU și responsabilitățile funcției.
Contingentul UNIFIL-2 al Armatei Naţionale este format din 33 de militari profesionişti, printre care trei femei, care, timp de șase luni, vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor strategice şi de patrulare a zonei de responsabilitate.